In ceas de seara

    Am găsit accidental acest monolog...nu ştiu cine este autorul dar a avut un moment de maximă inspiraţie cand l-a scris.Mi se pare cel mai profund lucru pe care l-am citit,singurul care îmi descrie confuzia în clipele de depresie...Cu siguranţa acesta va fi monologul pe care îl voi spune la primul casting pentru vreun rol. Sper sa va regasiti si sa va pună pe gânduri :)
   E iarăşi miezul nopţii, o noapte pentru sfinţi, sunt treceri de minute, e pauza în minţi, odihnă dintre zile ce mă găseşte trist, e timpul pentru-a scoate o masca de artist, si chipul care-apare e mult mai amarat, fără raze de soare doar gânduri si atat, acum e dialogul ce-l poarta doua măşti, între un zambet care de fapt e supărare, se ceartă doua feţe ce parcă nu au loc, pe-un chip de artist, ce-si plange al minţii monolog. Dar miezul nopţii trece, se face iarăşi zi, si peste masca rece vom pune bucurii, un zambet nu ne doare, chiar dacă masca plange, va răsări un soare peste priviri în sânge, vor fi si păsări iar, în zbor de gand fugar, si vom fura priviri mai calde de strengar, iar masca care-i tristă o vom lega-o în cui, pentru un chip de artistă din drama nu ştiu cui! În alta noapte poate vom mai privi-napoi, spre monologul care va tine pană joi, dar care joi nu ştiu, si dacă voi fi viu, am sa le spun sa tacă căci este prea târziu! Avem o viaţa doar ce trece peste noi, n-avem timp de discuţii, chiar dacă sunt de joi, discuţii de artist cu măşti ce nu-nteleg căci numai viata spune ce fata sa aleg! Nu ele hotarasc grimasa cand s-o port, si nici cand vreau sa rad nu am sa dau raport ! Degeaba sunt artist căci viata îmi dictează cand lacrima îmi cade sau fata radiază, doar sufletul îmi ştie ce rol eu voi juca, o simpla comedie sau drama-i viaţa mea?   

                                                                                                                   XoXo,viitor actor :)