marți, 29 martie 2011

Visurile par imposibile,apoi putin probabile si in cele din urma inevitabile!

     Dacă ce trăim acum este un vis,nu vreau sa îmi sune ceasul,sa îi aud ironica sonerie "Don't wake me up".Vreau sa trăiesc acest sentiment pana cand lumea va crede ca am murit sau ca mi-am pierdut minţile în lumea noastră,a viselor.
    Nu suntem doar nişte simplii visători,suntem doi visători fericiţi cărora nu le pasa dacă ploua sau ninge,pentru ei este mereu august,este soare,este acea lumina de la început,cand nimicul zacea in  agonie si nestiinta,dar intr-o zi s-a luminat calea gandirii prin simpla ta aparitie...cand timpul si-a pierdut noţiunea si a incetat sa se mai grabeasca,atunci cand suntem împreuna,poposeste,iar cand suntem departe alearga spre a ne uni si mereu ajunge mai repede pentru a ne face fericiţi.
     Chiar dacă exista zile în care "a trai" nu are sens,eu trăiesc pentru acele zile în care viaţa înseamnă un vis de neuitat.Asta mă ajuta sa ies din monotonia clasicii trăiri doar de dragul existenţei.

   Se spune ca pentru iubire nu se multumeste,în consecinţa nu o sa îţi multumesc,ca răsplată am sa te iubesc si eu sublim si  nebuneşte,atat de pur,total  nepamantesc.

duminică, 27 martie 2011

O data in viata...

   O data in viata se intampla multe lucruri...o data in viata ai curajul de a spune ce simti cu adevarat si am ales blogul meu pentru ca aici am puterea de a spune tot ce simt fara a fi interpretat gresit,fara sa ma pierd in privirea ta si fara a spune ceva gresit(scuze inca o data pentru sambata,chiar nu am vrut si nu vreau sa crezi ceva gresit:D).
   Am auzit ca o singura data soarele rasare stralucitor,atunci cand esti alaturi de cine trebuie si tot o singura data faci un compliment sincer,esti fericit complet,ai o poza de buletin perfecta,flirtezi cu succes deplin,gasesti melodia care iti descrie starea (Louis Armstrong-What a wonderful world:in prezent pentru noi:X),iti sta parul ca si cum numai ce ai plecat de la coafor,te faci fericit singur,juri ca nu simulezi fericirea, iti poti supara prietenul cel mai bun,adormi plangand si te trezesti razand,o data iti indeplinesti visul din copilarie,dar NU doar o data realizez ca te iubesc,simt asta in fiecare bataie a inimii si vad in fiecare clipire a ta ca si tu simti acelasi lucru.Tot ce vreau acum de la viata asta fericita este sa ramana totul asa cum este acum...sa se opreasca timpul si sa o ia din loc doar atunci cand o fi sa ne despartim.





   Titlul este inspirat de amintirea Loretei,iar continutul de starea pe care mi-o provoci cand imi rostesti numele.

miercuri, 23 martie 2011

TU..

  Nu are rost sa spui ca nu stii unde este ziua de azi.Spune-ti ca esti in cautaea zilei de maine si nu te lasi doborat pana nu o vei gasi,la nesfarsit. Degeaba dai vina pe restul ca ti-au stricat bucuriile,tu esti de vina,TU iti creezi viata,dar nu dupa cum vrei TU ci dupa cum vrea destinul.Nu te mai mintii ca TU esti destinul,TU esti un simplu muritor care isi amesteca gandurile in fum,muzica si stele.Priveste viata mai departe de atat.Invata sa te bucuri de ce nu ai vazut pana acum.Nu mai sta sa spui "In mine se mai vorbeste si astazi despre tine" pentru ca in oricine se vorbeste despre toti.Nu TE-am uitata daca asta vrei sa stii,dar imaginea pe care mi-ai lasat-o nu cred ca este cea pe care trebuia sa o am.Nu vreau sa mai cred in tine,TU esti doar trecut,un trecut bun la timpul lui,dar este trecut,acum nu mai este ce era,acum esti un alt TU si sunt o alta EU cu un alt EL...


   Nu vreau sa pleci ca un strain,dar nici sa ramai un dusman,vreau sa vii ca un sfatuitor si sa stai ca un prieten.Intelege ca nu ai cum sa uiti momentele frumoasa pentru ca iti scrii durerile pe nisip si bucuriile pe stanca.Si acea stanca poti sa o iei cu tine peste tot,acea stanca este chiar inima ta!


                      Cu pareri de bine,doar o amintire!(post inspirat de Amintire-Lucian Blaga)

sâmbătă, 19 martie 2011

Pasiune,dorinta si talent

   Dacă îţi doreşti cu adevărat sa faci ceva în viata fa-o!Dacă mai ai si talent si îţi si place,ce mai aştepţi?Ti-ai găsit deja menirea.
   Personal mă aflu la o intersecţie de drumuri,pana acum a fost simplu,mergeam doar înainte,dar acum,acum e alt ceva,trebuie sa aleg un drum,un drum corect.Am stat mult pe gânduri,cantarind fiecare varianta,mi-am imaginat viitorul în 2 plane diferite.Ştiam ce îmi place si ce vreau,dar nu ştiam dacă este cel mai bine.Lăsată sa mă hotarasc,am ales!Este drumul la care visez de ani buni,este drumul pentru care vreau sa îmi dedic tot timpul si toata atenţia mea.Prima data cand am intrat intr-o sala de spectacole am ştiut ce vreau,de cand am urcat prima data pe o scena nu îmi mai ies din minte privirile spectatorilor,lumina reflectorului,fundalul mut întrerupt uneori de cate un scartait de scaun,aplauzele,emoţiile de după cortină si în primul rand repetiţiile.Nu voi putea uita asta niciodată si o voi repeta pana cand îmi va veni timpul pentru retragere de pe aceasta scena imensă numita banal "Pamant".
     Astăzi am realizat ca trebuie sa faci ce îţi place si ce vrei,nu trebuie sa te laşi influenţat deoarece sunt şanse puţine sa coincidă cu ce îţi place cu adevărat.Munceşte,lupta-te si spera!Doar asa vei reuşi,nu te descuraja,nu lua pauze,mergi mai departe ca sa ajungi unde vrei.
 Trebuie sa cresti in talent!
     

luni, 14 martie 2011

E prea mult fum..

   Nu crede în ce ti se promite..crede în ce vezi..în faptele petrecute în fata ochilor si în simţul tău care te duce către speranţa.Visează cum zbori pe aripile imaginaţiei si visele îţi devin realitate.
  Visarea este ca o ţigara..ti-o doreşti,te chinui sa faci rost de ea,sa o aprinzi cu flacara de încredere provocata de scanteia sperantei, fără ca vantul sa ti se opună,sa o savurezi cu încredere,chiar dacă ştii ca îţi face rau,tu continui,nu cedezi..mergi mai departe,bucurandu-te de fiecare fum.Nu mult durează si ajungi la filtru,care a absorbit esenţa visarii,care este ca o barieră spre a putea avea TOT.Intr-un final arunci chistocul,il calci pentru a stinge si ultima speranţa si pleci mai departe,uitand  ca acel mic nimic ti-a adus fericirea.Acum visul tău a zburat spre a fi îndeplinit...Eu încerc sa păstrez visul langa mine,nu vreau sa se risipească în vânt si sa dispară.

marți, 8 martie 2011

Give me a kiss before you tell me goodbye

          Întrebări care nu au răspuns pot face rost si de la o persoana la care nu tin...pentru ca este simplu sa dai explicaţii fără o cauza concretă,fără un motiv.Este strict alegerea fiecăruia de a spune si face ceea ce vrea,nu poţi fi obligat dacă "nu te simţi în largul tău" asa ca tot ce îţi ramane de făcut este sa pleci si sa nu îţi pese în continuare de ce se va întîmpla în urma ta..nu privii înapoi pentru ca vei vedea durerea predicată si vei regreta,apoi nu are rost sa regreti ceva la care nu ai ţinut,ceva ce a fost trecător si de neinteles,dar nu te supăra,nu te simtii vinovat,totul este Ok! totul merge asa cum a fost înaintea ta...
        Nu vreau sa te întorci din regrete ci din suflet,sa simţi ceea ce vrei,sa ştii ca este cu adevărat ce îţi doreşti,dar repet,dacă nu te simţi în largul tău nu poţi fi obligat.Nu îmi cere sa nu fiu supărată si sa uit cum doar tu îmi spuneai,pentru ca ceri prea mult de la o simpla fiinţă care acum nu mai are nimic.Va merge bine,pentru toţi,indiferent de nume,înfăţişare,caracter sau suflet,totul o sa meargă asa cum ai dorit..Ok.Ai ajuns unde ai vrut,acum e rândul meu sa vreau ceva,o explicaţie concretă care sa răspundă la toate întrebările care nu se leagă în mintea mea...
      Maine va fi mai bine pentru tine,vei uita si vei pleca,vezi ca deja lumina diminetii îşi face simţită prezenta,deci ce mai aştepţi??pleacă cum ai făcut-o si pana acum,dar acum e ceva schimbat,nu îţi mai pasa,spre deosebire de mine.


                                                                 So,morning my darling and sweet                     dreams in your happy world,Simonic :X:X:X




                                                                                   

sâmbătă, 5 martie 2011

Ineputuri..

   E primavara,totul revine la viata,la sensul normal si firesc,totul se misca,nimic nu sta,totul are viata si traiste...Toate schimbarile facute in viata mea se pare ca dau roade din ce in ce mai mult,fericirea bate la usa sufletului meu in fiecare secunda,imi pastreaza ritmul cardiac regulat,iar cand te apropii se agita si bate disperata....prostuta,nu stie ca tu esti de-al casei si poti intra cand vrei.A uitat ce i-am spus cand am plecat,ca intr-o buna zi totul va fi perfect ,asa cum mi-am propus...si va trebui sa accepte fara prea multe complicatii ca asa va fi de viitor!Se pare ca acea zi a venit mai repede de cat ma asteptam spre fericirea mea,dar spre dezamagirea sperantelor altor. Nimic nu va reveni la ce a fost.pentru ca e primavara,este  sansa la o noua viata,pentru a uita trecutul,tot ce a fost este doar o foaie de hartie mototolita si cazuta intr-o gramada de zapada dezghetata de razele blande ale  soarelui si cele emanate de fericirea sufletelor indragostite. 
  Incearca sa iti dezgheti inima dupa toata iarna asta trista si lipsita de culoare..rapeste primavara si tine'o prizoniera in sufleteul tau..ca o flacara a sperantei ce va arde in permanenta fara sa tina cont de furtuna,ninsori sau ploi...pentru ca si speranta spera intr'o speranta nemuritoare.



                                                               Cu incredere termin acest post,stiind ca totce va urma o sa fie fericire!

In ceas de seara

    Am găsit accidental acest monolog...nu ştiu cine este autorul dar a avut un moment de maximă inspiraţie cand l-a scris.Mi se pare cel mai profund lucru pe care l-am citit,singurul care îmi descrie confuzia în clipele de depresie...Cu siguranţa acesta va fi monologul pe care îl voi spune la primul casting pentru vreun rol. Sper sa va regasiti si sa va pună pe gânduri :)
   E iarăşi miezul nopţii, o noapte pentru sfinţi, sunt treceri de minute, e pauza în minţi, odihnă dintre zile ce mă găseşte trist, e timpul pentru-a scoate o masca de artist, si chipul care-apare e mult mai amarat, fără raze de soare doar gânduri si atat, acum e dialogul ce-l poarta doua măşti, între un zambet care de fapt e supărare, se ceartă doua feţe ce parcă nu au loc, pe-un chip de artist, ce-si plange al minţii monolog. Dar miezul nopţii trece, se face iarăşi zi, si peste masca rece vom pune bucurii, un zambet nu ne doare, chiar dacă masca plange, va răsări un soare peste priviri în sânge, vor fi si păsări iar, în zbor de gand fugar, si vom fura priviri mai calde de strengar, iar masca care-i tristă o vom lega-o în cui, pentru un chip de artistă din drama nu ştiu cui! În alta noapte poate vom mai privi-napoi, spre monologul care va tine pană joi, dar care joi nu ştiu, si dacă voi fi viu, am sa le spun sa tacă căci este prea târziu! Avem o viaţa doar ce trece peste noi, n-avem timp de discuţii, chiar dacă sunt de joi, discuţii de artist cu măşti ce nu-nteleg căci numai viata spune ce fata sa aleg! Nu ele hotarasc grimasa cand s-o port, si nici cand vreau sa rad nu am sa dau raport ! Degeaba sunt artist căci viata îmi dictează cand lacrima îmi cade sau fata radiază, doar sufletul îmi ştie ce rol eu voi juca, o simpla comedie sau drama-i viaţa mea?   




                                                                                                                   XoXo,viitor actor :)